Cum alegi cei mai practici ochelari de masaj?

Așa cum coloana vertebrală este principala victimă a posturii greșite în timpul mersului, condusului sau la birou, ochii au de suferit din cauza expunerii îndelungate la ecrane. Dincolo de cele câteva ore de somn pe care le ai la dispoziţie, de regulă, pentru a-ţi odihni suficient ochii şi a scăpa de oboseala şi migrenele cauzate de „presiunea telefoanelor“, a calculatoarelor și a televizoarelor, poţi beneficia de ajutor suplimentar venit din partea unui gadget specializat. Iată de ce ochelarii de masaj sunt cea mai bună invenţie pentru eliberarea tensiunii oculare.

Importanţa îngrijirii ochilor

Grija pentru ochi nu trebuie să fie doar una de ordin estetic. În primul rand, organele care asigură văzul trebuie să fie sănătoase. Așa cum, îi protejezi cu ochelari de soare, dispozitive cu factor de protectie și alte echipamente (în funcție de activitatea pe care o faci), la fel trebuie să te preocupe și recuperarea lor. Zona oculara este una dintre cele mai sensibile la masaj, atât în sens pozitiv, cât și negativ. Negativ, deoarece trebuie tratată cu maximă precauție, pozitiv, deoarece are efecte aproape imediate, dacă sunt stimulați nervii potriviți. Ferestre ale sufletului, ochii trădează imediat oboseala sau boala. Este suficient să privești un om în zona superioară a feței pentru a-ţi da seama de stările prin care trece. Din acest motiv, recuperarea din starea de oboseală poate începe de sus în jos, cu un masaj în zona ochilor.

Beneficiile masajului pentru ochi

Masajul în zona ochilor stimulează zone importante specifice presopuncturii și accelerează circulația sângelui, netezește ridurile și îmbunătățește elasticitatea pielii. Un program de 15 până la 20 de minute de masaj cu ochelari speciali ajută la eliminarea pungilor de sub ochi și a cearcănelor provocate de oboseală. În plus, întărește metabolismul celulelor oculare, elimină hidropizia feței, calmează pielea care devine mai strălucitoare și îndepărtează senzația de oboseala.

De asemenea, ochelarii de masaj sunt foarte folositori în tratamentul administrat bolilor provocate de utilizarea în exces a dispozitivelor electronice. Oboseala oculară, insomniile și migrenele sunt afecțiuni corelate cu timpul petrecut în fața ecranelor. Probabil, ești la curent cu sfaturile specialiștilor care recomandă să nu îți începi ziua, dar, mai ales, să nu o închei cu telefonul mobil, laptopul, tableta sau televizorul. De fapt, nici unul dintre aceste gadgeturi nu trebuie să te însoțească în dormitor. Înainte de culcare, cel mai relaxant este să citești o carte. Aşezat în pat, o sesiune de masaj oferită de acești ochelari îți relaxează deplin globul ocular și mușchii din jurul acestuia. Astfel, se reduce presiunea intraoculară și se elimină simptome precum uscăciunea, disconfortul la contactul cu lumina, senzația de vedere încețoșată, umflăturile și durerile specifice ochilor. La finalul programului, se scurtează timpul necesar pentru a adormi, iar somnul devine mai profund și, implicit, mai odihnitor.

Caracteristici

Ochelari-masaj

Ochelarii pentru masaj sunt dispozitive moderne şi inteligente, cu o mulțime de funcții utile. Alegerea produsului potrivit în funcție de aceste caracteristici este cea mai inteligentă, deoarece te va face să te simți confortabil și va acționa acolo unde ai mai mare nevoie.

Presiunea cu aer

Cu ajutorul unor perne de masaj încorporate, ochelarii masează musculatura facială pe care o stimulează şi o detensionează. Dispozitivul utilizează mai multe frecvențe și aplică presiune asemenea degetelor mâinii umane. Stimularea muşchilor şi a nervilor din jurul ochilor ameliorează durerile oculare şi oboseala din această zonă.

Modul de vibraţii

Disponibile în mai multe frecvențe, intensități și intervale de timp, vibrațiile îmbunătățesc serios capacitatea de refacere a ochilor. Cu ajutorul acestor impulsuri, se îmbunătățește vederea și se previne pierderea ei.

Presiunea cu incalzire

Căldura este asociată celor mai eficiente tehnici de masaj, iar ochelarii nu puteau ignora această caracteristică. Temperatura constantă în timpul operării îmbunătățește circulaţia sângelui, ameliorează durerile şi senzaţia de uscăciune, diminuează cearcănele și ajută la refacerea după oboseală.

Relaxare audio

Nu este nimic mai calmant în timpul unui masaj decât muzica ambientală. Ochelarii inteligenți pentru masaj au integrate difuzoare cu playlisturi menite să te relaxeze, destreseze și binedispună. Oboseala, iritabilitatea și stresul sunt mai ușor de combătut, atunci când masajul este însoțit de muzica preferată.

Cine poate folosi ochelarii de masaj

Ochelarii de masaj reprezintă cadoul perfect pentru tine sau o persoana dragă. Dispozitivul nu are restricții de utilizare, însă, este recomandat, în special celor care petrec mult timp la birou. Miopia, hipermetropia, astigmatismul sunt afecțiuni care pot provoca disconfort sau chiar migrene. Acestea devin mai ușor de ținut sub control cu un program regulat de masaj. Oboseala provocată de efortul intelectual depus la școală sau la serviciu, de efortul fizic sportiv, lucrativ sau de agrement poate fi combătută cu un astfel de masaj. Elevii, studenții, șoferii, angajații care lucrează cu registre sau dispozitive electronice sunt expuși riscurilor provocate de oboseala ochilor. Toți aceștia pot avea un aliat de nădejde în dispozitivul de masaj sub formă de ochelari.

Ușor de depozitat și de utilizat, în orice condiții, ochelarii de masaj sunt folositori pentru tehnicile de înfrumusețare și recuperare medicală. Programele variate și caracteristicile disponibile acoperă o varietate de gusturi și nevoi specifice.