Cea mai săracă țară din lume.
Burundi e o regiune, aproape de centru continentului african, undeva între Marile Lacuri și Valea Marelui Rift. E o țară despre care nu se vorbește la știri prea mult niciodată, pentru că fiind extrem de săracă pare de la sine înțeles că acolo nu se întâmplă mai nimic. Istoria ei este însă extrem de zbuciumată fiind disputată în ultimele secole de coloniștii germani, britanici sau belgieni, și permanent expusă loviturilor de stat sângeroase. Burundi a fost la un moment dat monarhie, însă acum e un tip de republică parlamentară dominată de lupta a 21 de partide politice, pe un fond de sărăcie, corupție și instabilitate. Într-un top al nivelului de trai de pe glob, Burundi e undeva pe poziția 156, cu o tendință de a coborî, încet și sigur, și mai jos.
Pe o suprafață cam de zece ori mai mică decât cea a României trăiesc peste 11 milioane de locuitori, cei mai mulți dintre ei într-o sărăcie împovărătoare. Venitul pe cap de locuitor în această țară e de 270 de dolari pe an. Comparativ, în țara noastră acest venit este de 32.800 de dolari, într-un moment în care considerăm că trecem prin cea mai grea criză economică din ultimii 30 de ani. Tot comparativ și matematic, am putea spune că în Burundi viața e de 121 de ori mai grea decât la noi. Revista Capital a declarat în 2021, Burundi ca fiind cea mai săracă țară din lume.
Burundi, o criză umanitară permanentă!
Privind aceste cifre, chiar și dincolo de imaginile care ajung rareori la noi, este foarte simplu de înțeles care e traiul oamenilor din acea parte a lumii, care e speranța lor de viață, de fapt care e speranța lor în general în toate lucrurile care îi înconjoară. Criza umanitară este permanentă, există zone uriașe lipsite total de apă potabilă, zone deșertificate unde nu crește absolut nimic, există zeci de comunități perfect izolate, lipsite de infrastructura cea mai banală care le-ar permite să se deplaseze către aglomerările urbane ceva mai dezvoltate. În Burundi, pentru majoritatea locuitorilor, este un lux să ai un rând de haine sau o pereche de încâlțări. Copiii sunt din acest punct de vedere cei mai afectați, totul coroborat cu un sistem de învățământ aproape inexistent.
O biserică ortodoxă în mijlocul Africii
Burundi nu a fost doar teritoriul unor dispute colonialiste în timp ci și un spațiu comunitar deschis convertirilor religioase. De fapt, așa cum s-a întâmplat și în întreaga Africă, primii misionari au fost romano-catolici. Ei au fost cei care au început evanghelizarea, fiind urmați de către ortodocși. În jurul acestor biserici s-a ridicat în timp o mișcare de rezistență împotriva sărăciei și analfabetizării. Pare incredibil, dar undeva în inima Africii există preoți care slujesc și în limba română. La Buramata, mitropolitul Inochentie de Rwanda și Burundi a adunat în jurul bisericii comunitatea locală, încercând prin acest gest să ofere, în primul rând protecție sutelor de copii din zonă. Acțiunile sale încearcă să rezolve problemele cele mai mari ale comunității, apa potabilă, hrana și îmbrăcămintea pentru cei săraci.
Ajută un singur om și vei salva lumea!
“Este foarte bine să facem acțiuni sociale, dar trebuie să fim foarte, foarte atenți: ne putem concentra pe problemele sociale și am putea uita de cele spirituale. Așadar, trebuie să le combinăm pe amândouă: să facem cele duhovnicești, dar să ne ocupăm și de problemele sociale. Rugăciunea noastră este să ajutăm oamenii fără a aștepta ca ei să se boteze ortodox. Altfel, se vor simți înșelați.” spune mitropolitul Inochentie.
Prieten al românilor și în special al clujenilor, acest preot a vizitat de mai multe ori orașul nostru în încercarea de a face cunoscute problemele comunității sale și de a căuta ajutor și parteneri implicați în construirea unei infrastructuri care să permită generațiilor viitoare să aștepte mai mult de la viață.
„Ajutând un singur copil, ajuți o comunitate întreagă. De fapt, în original ar fi: „One by one makes a bundle” sau „Kamukamu” în ugandeză, un proverb care asta vrea să spună: că individul, persoana este mai importantă decât mulțimea, masa.”
Astfel spune și crede acest părinte care organizează de două ori pe an o tabără unde primește, vreme de două săptămâni, 1000 de copii din zonă, pe care încearcă să îi educe, să-i îmbrace și în primul rând să îi hrănească. Misiunea sa este extrem de grea și tocmai de aceea este ajutat de voluntari și de către clerul ortodox din Burundi. Nivelul de trai al oamenilor e atât de jos, încât orice mână de ajutor întinsă este mai mult decât binevenită.
Fundația Komoder și cel mai important proiect din ultimul an.
La început de noiembrie, Fundația Komoder a reușit să le trimită tuturor celor 1000 de copii participanți în tabăra mitropolitului Inochentie câte un tricou, într-o încercare de a deschide un drum al generozității și umanității, un drum care trece prin fiecare dintre noi, indiferent de rasă, naționalitate sau convingere religioasă. Fundația Komoder s-a fondat recent, în 2021, desfășurând în această perioadă 6 proiecte umanitare pentru ajutorarea tinerilor cu nevoi sau tinerilor afectați de boli cronice. Fără îndoială, proiectul desfășurat în Burundi a fost cel mai complex și important, fiind primul dintr-o serie viitoare destinată acestei regiuni. Fundația Komoder este susținută integral de compania cu același nume, lider european pe acest segment. Astfel, o parte din încasările noastre sunt direcționate în scopuri caritabile, iar acest lucru este o mândrie pentru fiecare dintre noi, cei care lucrăm în cadrul acestei companii. Fiecare fotoliu de masaj pe care dumneavoastră, ca și client, îl achiziționați de la noi, Komoder, înseamnă și că susțineți aceste proiecte caritabile.
În plus, Asociația “Hristos în Africa” – Hristos în Africa – derulează permanent activități umanitare și logistice pentru ajutorarea copiilor africani. Accesând https://hristosinafrica.org/ veți putea descoperi poveștile incredibile ale acestor oameni și destinul care ne aduce uneori, inexplicabil, unii lângă ceilalți în momentele cele mai grele. Ajutorul dumneavoastră poate fi material, există conturi deschise, sau poate fi redirecționând cei 3,5% din impozitul anual pe venit către Asociația „Hristos în Africa”.
Crăciunul este aproape.
Fiecare dintre noi a început deja să alerge și să caute daruri pentru cei dragi. Vă invit să vă opriți o clipă, să vă turnați un pahar de apă, să-l priviți atent și să vă gândiți cum ar putea fi, acest pahar banal, cel mai frumos dar pentru un copil de departe.
Mulțumim tuturor angajaților și partenerilor Komoder susțin aceste proiecte. Fără implicarea lor în procesele logistice, de creație sau de facilitare aceste proiecte nu sunt posibile.