Aproape 72 % din masa corpului uman este apă. Pentru o bună funcționare, corpul necesită între doi și șapte litri de apă pe zi, pentru a evita deshidratarea, cantitatea exactă depinzând de nivelul de activitate, temperatură și umiditate. Tocmai de aceea, problema retenției de apă este o temă sensibilă pentru starea noastră de sănătate.
De ce acumulăm apă în organism. Cauzele retenției de apă
Retenția de apă în organism se referă la acumularea excesivă de lichide în țesuturile corporale, ceea ce poate duce la umflături și senzație de greutate a picioarelor. Există mai multe cauze posibile ale retenției de apă, iar acestea pot varia de la obiceiuri alimentare și stil de viață la probleme de sănătate mai grave. Sarea este un mineral esențial pentru funcționarea normală a corpului, dar un consum excesiv poate duce la retenția de apă. Sodiul atrage apa și poate determina corpul să păstreze mai multă apă decât este necesar. Aceasta este cea mai obișnuită cauză a retenției de apă.
Toate celelalte situații în care eliminarea apei din organism este necesară se referă la afecțiuni și dezechilibre ale sănătății individului. Anumite dezechilibre hormonale, cum ar fi sindromul premenstrual (PMS) sau dereglările tiroidiene, pot contribui la retenția de apă. Multe femei experimentează această situație înainte sau în timpul menstruației datorită fluctuațiilor hormonale.
Dintre afecțiunile mult mai grave, trebuiesc amintite insuficiența cardiacă congestivă, o afecțiune gravă a inimii poate duce la acumularea de lichid în plămâni și țesuturile periferice sau problemele renale care pot afecta capacitatea organismului de a elimina excesul de apă și de electroliți, determinând astfel retenția de apă. Stilul de viață, alimentația sunt și ele posibile cauze ale acestei afecțiuni. Statul prelungit în poziție așezată sau în picioare, precum și lipsa de activitate fizică pot contribui la retenția de apă în extremități. De asemenea, consumul excesiv de alcool și fumatul pot avea un impact negativ în aceeași direcție.
Eliminarea apei din organism în mod natural prin drenaj limfatic
Drenajul limfatic este o tehnică terapeutică care poate ajuta la eliminarea excesului de apă din organism în mod natural. El ajută și la îmbunătățirea circulației limfatice pentru că sistemul limfatic este responsabil de drenarea lichidelor excesive, substanțelor deșeuri și toxinelor din țesuturile corpului, astfel încât drenajul limfatic poate fi benefic pentru reducerea retenției de apă. Drenajul limfatic este adesea realizat prin masaj, o tehnică care implică mișcări ușoare, ritmice și de presiune scăzută care urmăresc direcția fluxului limfatic. Acest tip de masaj ajută la stimularea ganglionilor limfatici și la promovarea circulației limfatice, ceea ce facilitează eliminarea lichidelor excesive.
Există și dispozitive specializate pentru drenajul limfatic, cum ar fi aparatele de presoterapie, care aplică presiune alternată asupra membrelor pentru a stimula drenajul limfatic. Fotoliile de masaj din colecția Komoder sunt dotate cu tehnici și variante extrem de relaxante de realizare a masajului limfatic. Acesta se realizează prin acțiunea energică a rolelor la nivelul tălpilor sau prin stimularea mușchilor de la nivelul gambei prin acțiunea unor airbaguri inteligente. Senzația resimțită imediat de utilizator este extrem de plăcută și tonică. Beneficiile drenajului limfatic pot include reducerea edemelor (umflăturilor), ameliorarea senzației de greutate a picioarelor și a disconfortului cauzate de retenția de apă, precum și îmbunătățirea sistemului imunitar.
Ceaiurile și alte remedii naturale pentru eliminarea apei din corp
Există câteva ceaiuri și remedii naturale care pot ajuta la eliminarea apei din corp și la reducerea retenției de apă. Ceaiurile pot ajuta la stimularea producției de urină, eliminând astfel apa în exces din organism. Posibilele exemple includ ceaiul de păpădie, ceaiul de coada-calului și ceaiul de mătase de porumb. Este important să beți suficientă apă pentru a evita deshidratarea când utilizați aceste ceaiuri. Adesea, consumul de apă în cantități adecvate poate ajuta la reducerea retenției de apă. Atunci când sunteți hidratați corect, organismul nu mai reține apa în exces.
O dietă echilibrată, bogată în fructe, legume proaspete, alimente bogate în potasiu, cum ar fi bananele) și redusă în sare poate ajuta la prevenirea retenției de apă. Sodiul poate determina corpul să păstreze mai multă apă, așa că reducerea aportului de sare este importantă. Anumite alimente au proprietăți diuretice naturale și pot ajuta la eliminarea apei în exces. Acestea includ pepene galben, castraveți, țelină, dovlecei și sparanghel. Activitatea fizică regulată și un stil de viață sănătos poate stimula circulația limfatică și ajuta la eliminarea apei din țesuturi. Nu în ultimul rând stresul cronic poate contribui la retenția de apă, așa că practicarea tehnicilor de reducere a stresului, cum ar fi yoga sau meditația, poate fi benefică.